Leírás

Cele relatate cu privire la cele două documente fundamentale de deontologie medicală mă îndreptăţesc să atrag atenţia că poziţia de pe care am făcut aprecieri pe seama acestor documente este aceea de medic şi nu aceea de moralist şi că, dacă aprecierile mele au o puternică amprentă morală, aceasta se datorează faptului că medicina este o profesiune eminamente deontologică, înclin să cred că chiar mai mult decât preoţia, deşi amândouă aceste profesiuni presupun în mod categoric virtute – în sensul cel mai profund al noţiunii. Una este să-ţi abandonezi trupul, adică fiinţa în întregimea ei, în mâinile medicului şi cu totul alta este să-ţi abandonezi sufletul, adică o parte a fiinţei, în mâinile preotului. (Cu atât mai mult cu cât încă de la Plinius Senior se ştie că medicii sunt singurii care pot săvârşi nepedepsiţi un omor şi, că de-a lungul celor două milenii care s-au scurs de-atunci, nimeni nu a putut spune aşa ceva despre preoţi). De aceea am afirmat în ultima frază a volumului întâi al acestei cărţi – şi repet şi aici – că în medicină, mai mult decât în oricare altă profesiune, moralitatea începe şi se termină cu profesionalismul şi se condiţionează una pe alta într-o asemenea măsură, încât eu mă îndoiesc de profesionalismul unui medic, oricare i-ar fi renumele, dacă am motive să mă îndoiesc de moralitatea lui. (Exacustodian Păuşescu)